Cum s-au sifonat banii de media la FRAS

M-am bucurat când am auzit că Norris Măgeanu a devenit președintele FRAS, chit că am primit vestea de la Darius Petre la vreo lună după alegeri. Faptul că este mai cunoscut ca performer la volănașe de dantelă decât la volanul de curse, îl văd ca pe un avantaj în noua sa funcție. Un fost mare pilot nu ar fi automat bun președinte al FRAS, tot așa cum nimic nu garantează că un fost mare fotbalist devine un bun antrenor. Deși l-am întâlnit pe Norris doar de câteva ori în urmă cu mai mulți ani, mi se pare omul proaspăt, tocmai potrivit pentru a împinge federația din înțepeneala în care rămăsese, practic, de când s-a rupt de ACR.

Restructurarea din temelii a schemei de personal a federației este în sine un pas înainte. Pentru că instituția intrase într-o inerție sistemică din care nu se putea ieși decât prin schimbarea efectivă a oamenilor. Simplul fapt de a rupe tradiția și a nu mai angaja dive pe post de PR la federație a fost încă un mic pas înainte.

Poate că Ovidiu Mazilu n-a lăsat multe în urma sa după 8 ani la șefia federației, dar unul pe care l-a făcut pe bune este că a oprit neregulile care se petreceau cu asigurările sportivilor. Norris Măgeanu are deja ocazia să pună o cărămidă la temelia moștenirii pe care o lasă automobilismului românesc. Ca președinte nou și liber de încrengăturile de interese din trecut, poate să pună piciorul în prag: „De azi încolo, FRAS semnează contracte direct cu posturile TV”.

Corupția ucide în România, așa cum s-a văzut și la #Colectiv. Să plătești bani negri (nefiscalizați) unui realizator de programe ca să-ți intre o știre pe TV este fără echivoc un act de corupție. Nu federația a inventat practica șpăgii la TV pentru a se difuza pe post un reportaj de câteva minute despre raliuri, coastă sau karting, dar federația era vinovată ori de câte ori perpetua complice obiceiul ciubucului, injectând bani în acest sistem corupt și creând un cerc vicios.

Dacă în anii ’90 fosta federație sub ACR vindea la licitație celor interesați drepturile exclusive de televizare a curselor auto din România (dar fără să investească banii în dezvoltarea sportului), după 2000 puține posturi TV mai erau interesate de motorsportul autohton. Concurența pe piața TV devenise intensă, iar posturile se întreceau pe audiențe. Așa s-a făcut că unii PR-iști ai importatorilor auto sau sponsorilor implicați în CNR au început să-și plătească „la negru” aparițiile la TV, difuzând doar ce îi interesa. Își ascundeau sub preș propria nepricepere în a face din acțiunile lor un eveniment de presă.

Însă plata cu sau fără chitanță a reportajelor în buletinele de știri a stricat piața, astfel că realizatorii de programe s-au învățat să nu mai difuzeze decât ce le aducea bani. Cum deplasarea la o cursă era mai costisitoare decât un interviu pe stadion cu un fotbalist sau un patron de club, puține posturi TV mai difuzau vreo știre din sportul auto (sau moto) românesc. Așa a ajuns ca până și federația de profil să plătească unor chițibușari din presă care promiteau să includă materiale de raliuri, coastă sau karting în buletinele de știri. Din banii de taxe ai sportivilor și organizatorilor, FRAS ungea sistemul, îmbogățind căpușe stil Fane Plăvan.

Faptul că sponsorul federației era mulțumit să se vadă la TV nu scuza cu nimic FRAS, care plătind știri tăia astfel accesul „pe sticlă” al sportivilor, echipelor sau sponsorilor care ar fi meritat prin acțiunile lor să fie mediatizați. Ani de zile au curs bani prin astfel de contracte fără clauze de audiență care nu au adus nimic în planul imaginii. Fănel promitea știre CNR în buletinul sportiv de la Pro TV în prime-time, dar materialul intra pe N24 la audiență 0.0 ca berea fără alcool.

Să ne imaginăm un organizator de etapă care se zbate să le ofere sponsorilor expunere pe TV și pune deoparte bani cash pentru a plăti servicii media fără factură. În schimb, ca să nu iasă pe minus cu finanțele, face rabat la siguranța sportivilor și în loc de ambulanță privată, cu medic și asistent, închiriază o dubă vopsită în ambulanță, cu șofer și brancardier. Vă sună cunoscut scenariul?

Chiar ne trebuie televiziunea?

Cu toții suntem de acord că posturile TV din România caută senzaționalul ieftin și că telejurnalele sportive sunt un colaj de știri tabloide despre personaje care doar tangențial au legătură cu sportul. Televiziunea încă este regină în peisajul mass-media de la noi, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe în țările dezvoltate, unde revoluția Web 2.0 a lăsat TV-ul în offside. În România, lucrurile se schimbă cu lentoarea specifică periferiei lumii civilizate, însă chiar şi aici, când oamenii vizionari ajung la conducerea unui sistem, pot să imprime un progres în salturi.

Înainte să mai pompeze bani în pântecul avid al televiziunii, poate ar trebui ca FRAS să se întrebe cinstit: ce oferă televiziunea sportului auto din România?

După calupul de știri pseudo-sportive alcătuite din cele mai recent afirmații ale lui Gigi Becali, Borcea și Niculae, uneori mai apare și un reportaj (plătit) cu un oarecare fotbalist din Liga I urcat în mașina unui campion de raliuri pe la vreun shakedown. Poate sponsorii sunt fericiți că se văd seara la TV, dar cu ce ajută fenomenul auto sportiv din România faptul că telespectatorul vede un fotbalist aliterat care la coborârea din mașină declară „Da, deci a fost marfă, ce să zic…” ?

Pont pt. FRAS: live streaming pe net

De la mijlocul anului 2014, când mi s-a făcut lehamite și mi-am dat demisia de la FRAS, lucrez în alt domeniu și m-am deconectat de la actualitatea sportului auto din România. Dar continui să citesc zilnic știrile Motorsport.com despre toate campionatele-cheie ale sporturilor cu motor. Mi-a rămas în minte articolul de pe Autosport.com în care pilotul britanic Kris Meeke îi îndemna pe diriguitorii Campionatului Mondial de Raliuri să-și îndrepte atenția de la obsesia pentru televizarea raliurilor la transmiterea live acțiunii pe Internet, în acel format interactiv care permite utilizatorului să urmărească onboard echipajul preferat.

Pare greu de imaginat pentru o federație a cărei comunicare a fost încredințată unor „profesioniști” care se rezumau la un comunicat de presă înainte și după etapă. Dar mutarea focalizării bugetului de mediatizare de la clasica televiziune și presă scrisă la mediul virtual ar însemna un salt gigantic de la primitivism la avangardism. Mediul online înseamnă mult mai mult decât puzderia de site-uri românești de motorsport, unde oameni fără pregătire jurnalistică scriu în mod stângaci texte în care cuvintele zornăie chinuite.

Online-ul este un univers în expansiune. Imaginația este singura graniță, iar limitele tehnice a ce poți să faci pe net se lărgesc câte puțin cu fiecare lună sau zi. Live streaming nu înseamnă doar să agăți o cameră în vârful unui catarg și să transmiți imagini blurate. O transmisiune live pe internet pe mai multe canale înseamnă ca utilizatorul de acasă sau din centrul de presă să poată urmări în timp real filmări din puncte fixe de pe proba specială sau onboard de la fiecare echipaj care a acceptat să monteze în cockpit o cameră digitală cu audio-video sender. Ar mai fi nevoie de grafică pentru afișarea informațiilor relevante, poate și o voce în limba română și opțional în engleză. Toate acestea ar presupune o echipă de producție similară cu una trimisă în teren pentru televizarea unui meci de fotbal.

Eurosport Events TV crew IRC Monte CarloPartea bună este că televizarea online în direct a oricărui eveniment sportiv nu este atât de costisitoare, căci transmisiunile pe net sunt în general mai ieftine. Din banii plătiți pentru difuzarea unor știri TV la postul N24 cu audiență 0.0 s-ar putea finanța o astfel de echipă tehnică, iar 2-3 sezoane s-ar amortiza investiția în echipament și training. Este ca și cum ai oscila între a plăti chirie scumpă pentru o garsonieră mizeră și a accesa un credit rezonabil pentru o casă decentă.

În România există jurnalişti de motorsport talentaţi (un nume la îndemână este Radu Gurămultă) şi echipe bine rodate în producţia audio-video la evenimente de motorsport autohton. Tot ce lipsește acum este viziune și curaj la nivelul FRAS pentru a reuni oameni și idei valoroase într-un concept de mediatizare care să depășească satisfacția de scurtă durată a unei știri la TV.

foto: Grzegorz Roslon / eWRC.cz

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.