FRAS salută gestul de fair-play al lui Vali Porcișteanu

Gergő Szabó și Valentin Porcișteanu la Brașov 2009

Gergő Szabó și Valentin Porcișteanu după Raliul Brașovului 2009

Federația Română de Automobilism Sportiv prezintă clarificări cu privire la o știre vehiculată de mass-media în ajunul etapei de la Brașov a Campionatul Național de Raliuri „Dunlop” 2014. În luna martie, postul România TV a difuzat știrea „Scandal cu iz etnic la raliu”, preluată de mai multe canale de comunicare online. FRAS dezavuează atribuirea de conotații xenofobe și exploatarea în stil tabloid a unui eveniment comun în sport, precum plecarea unui sportiv de la o echipă.

Cu prilejul unei recente vizite la sediul Federației, sportivul vizat de această știre, campionul național Valentin Porcișteanu, a dorit să facă următoarele precizări: „Mă delimitez de interpretările scandaloase care au circulat în mass-media în legătură cu încetarea colaborării mele cu Colina Motorsport. Colina este o echipă de service profesionistă care mi-a stat alături la cele mai importante rezultate din cariera mea sportivă, inclusiv titlul național absolut din sezonul 2011. Mai mult, țin să menționez că Gergő Szabó îmi este prieten și nu voi uita niciodată faptul că la Brașov în 2009 el a fost unul dintre primii piloți rivali care m-au felicitat la prima mea victorie de etapă în clasamentul general”.

Federația Română de Automobilism Sportiv salută cu căldură poziția pe care Vali Porcișteanu și-a clarificat-o prin această declarație. Vicepreședintele FRAS, multiplul campion național de raliuri Ștefan Vasile: „Este regretabil că în zilele noastre se interpretează transferul unui sportiv într-o notă atât de nepotrivită. Mai ales de când România face parte din Uniunea Europeană, vedem piloți români concurând pentru echipe străine și nu ar trebui să ne mire că un pilot străin face parte dintr-o echipă românească. În 1985, echipa de uzină Dacia Pitești a angajat o doamnă pilot din Canada, pe nume Nicole Ouimet, să concureze în Raliul Acropolis la volanul uneia dintre mașinile noastre. Așa cum Szabó beneficiază în 2014 de serviciile copilotului român Károly Borbély, la fel acea canadiancă era navigată pe atunci de conaționalul nostru, Ionel Mălăuț”.

FRAS a aderat și susține programele Ministerului Tineretului și Sportului care vizează combaterea xenofobiei, rasismului și intoleranței în sport și în rândul tinerilor.

Foto: Freelancer

Alte articole pe aceeași temă :
Vali Porcișteanu – Micul gigant (05.04.2009)

Statistici CNR: ultimii 10 ani (2004-2013) (30.11.2013)

Celelalte două excluderi din cariera lui Delecour… (22.06.2013)

Anunțuri

One response to “FRAS salută gestul de fair-play al lui Vali Porcișteanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s