La finele lunii mai, am plecat de la FRAS. Mi-am luat adio în condiții amiabile, strângând mâna celor pe care îi respect din conducerea FRAS: Ovidiu Mazilu, Ștefan Vasile și Victor Drăgan. Dar cu gustul amar că eforturile mele de a face lucururile mai bine la Federație nu sunt respectate. Mă săturasem să fac pe bani puțini ce nu face PR-ul pe bani mulți și să-i suport nesimțirea. Comunicarea publică a Federației este la un nivel rudimentar, cu un comunicat de presă înainte și după cursă. În schimb absolut toate propunerile mele concrete de upgrade la comunicare 2.0 s-au lovit de indolență, comoditate, incompetență.
Respectul față de mine îl consider opțional: mi-l acorzi sau nu. Dar ca să lucrăm de aceeași parte este esențial pentru mine să-mi respecți munca. Pentru că nimic nu mă enervează mai mult decât atunci când cineva își bate joc de munca mea. Asta pentru că munca mea mă reprezintă și vorbește despre mine ca om și ca profesionist, mai convingător decât pot să vorbesc eu însumi despre mine.
Picătura care a umplut paharul a fost comunicatul FRAS cu Vali Porcișteanu care aducea clarificări binevenite într-o chestiune care în martie făcuse mult rău Federației în relația cu Ministerul și cu unii dintre sportivii FRAS care s-au simțit pe bună dreptate lezați. Am redactat acel comunicat după ce l-am discutat în lung și-n lat cu Ovidiu Mazilu la Raliul Brașovului. Însă un comunicat de care cadâna favorită și-a bătut joc cu grație, la adăpostul protecției complice a sultanului. O zi întreagă ne-am rugat de ea să-l publice pe website. Dar poate fi numit comunicat de presă un text pe care nu îl comunici presei? Pe care din răutate nu îl afișezi pe prima pagină a site-ului, ci doar într-un cotlon obscur al site-ului FRAS? Chiar și așa, comunicatul a înregistrat peste 600 de vizualizări pe site-ul Federației și alte 1400 pe Rally & Racing.
Atunci mi-am dat seama că Președintele nici măcar nu mai păstrează aparențele. Decât să o supere cu o mustrare, mai bine ne ia pe toți la pachet spunându-ne că am greșit. Îmi vine în minte un refren muzical din versurile lui Coșbuc: „Decât să mă despart de ea, mai bine-aprind tot satul”. Anterior nu reușeam să-mi explic de ce a angajat pe postul de PR o persoană care a fost doar secretară toată viața ei profesională. Dar de atunci am început să înțeleg că alegerea s-a făcut în baza unui interes de natură personală. Iar eforturile pe care le depune mereu ca să o protejeze sunt demne de o cauză mai bună. Poate chiar una utilă Federației.
Să mai sperăm acum la o ameliorare a comunicării federale sau a mediatizării campionatelor FRAS este ca și cum am trage speranță că vom câștiga la loterie fără măcar să avem bilet de joc. Latinii aveau o vorbă: «Ex nihilo nihil» adică „Din nimic nu iese nimic”. Și așa este! Nu poate să iasă comunicare profi de la o persoană care nu are pregătire teoretică în comunicare instituțională, nu are experiență profesională relevantă în Relații Publice, nu are imaginație sau deschidere către practici noi în domeniu, iar de cele mai multe ori nici nu are atenția îndreptată către problemele de serviciu în timpul programului.
În 6 luni ca asistent logistică la FRAS, funcție remunerată cu 1.500 lei pe lună, am scris o duzină de comunicate și interviuri pe care nu era în stare să le scrie PR-ul plătit la nivel de agenție de publicitate. Am scris o parte din răspunsurile Președintelui la un interviu pentru RoRace, am realizat un interviu cu Ștefan Vasile care a liniștit apele în jurul Raliului Sibiului. Și în acest timp am fost la zi cu licențele sportivilor, le-am încheiat asigurări (nu ca până acum…) și am alcătuit o bază de date cu peste 700 de sportivi FRAS. Interacțiunea cu sportivii a fost pentru mine un motiv de satisfacție și am făcut toate acestea cu plăcere atâta timp cât nu am fost umilit și obstrucționat.
Dezordinea din viața sa de zi cu zi a Președintelui se reflectă în modul incoerent în care funcționează Federația. Nu mă interesează și nu vreau să speculez ce lipsuri de natură emoțională are încât manifestă o atât de mare încredere pentru femeile care compensează prin tupeu lipsa de competență profesională. Din 2010 le tot cooptează să se ocupe de comunicare la Federație, ceea ce spune multe despre criteriile iraționale după care evaluează oamenii…
La fel de irațională este și obsesia pentru Constantin Niculescu, care s-a adâncit atât de mult încât a ajuns să-i semene în comportament și în gândire. Însă desigur, așa cum o replică nu este niciodată la fel de valoroasă ca originalul, ayatolahul ACR este mereu cu un pas în fața imitatorului. Probabil că s-a amuzat copios aflând de încercarea mai tânărului său seamăn din FRAS de a-și depune candidatura la alegerile pentru funcția supremă în ACR. Bătrânul Nic se bizuie pe reflexele deprinse la vechea școală de partid, în timp ce acela care îi vânează postul i-a copiat doar paranoia. Îi apropie totuși faptul că i-au făcut să plece pe toți oamenii competenți din anturaj, preferând să se înconjoare de indivizi obedienți și de secretare supraevaluate.
Președintele a rămas singurul combatant neobosit care luptă contra ACR-ului. Iar de aici își au originea unele dintre cele mai mari probleme ale Federației, cum ar fi faptul că prioritățile sale nu mai sunt pe aceeași lungime de undă cu ale cluburilor afiliate FRAS. Asta pentru că o bună parte dintre cei implicați astăzi în sportul auto românesc, de la sportivi la organizatori și până la presă & fani, nu au trăit momentul ruperii de ACR din 2004. Sau măcar sezoanele competiționale 2005 și 2006 când toată suflarea motorsportivă din România era alături de noua Federație. Ba chiar și cei mai vechi din fenomen au obosit ca în numele lor să fie purtat acest război nesfârșit al orgoliilor, care nu-i mai reprezintă. Am fost martor luna trecută când Luci Preda a afirmat cu subiect și predicat la sediul FRAS: „Am pierdut degeaba titlul de campion la grupa N în 2004”.
La 74 de ani, Niculescu mai are timp și știe că încă 10 ani vor trece tot în favoarea sa, pe când sportivii și organizatorii nu mai au răbdare cu impasul în care s-a blocat FRAS în raport cu FIA. Realitatea din sportul auto românesc se schimbă cu o viteză mai mare decât poate Federația să reacționeze cu oamenii pe care îi are acum. Mă gândesc la un Mihai Tănase care într-un an a făcut din puțin un eveniment de calibru și poate într-o zi chiar etapă de Mondial. Poate el să aștepte pe termen nedeterminat ziua în care FRAS va primi recunoașterea FIA?
Un război de uzură cum este cel dintre FRAS și ACR nu se câștigă cu o hotărâre definitivă pe câmpul de luptă al tribunalului. Sportul auto ar avea de câștigat mai degrabă dintr-o pace încheiată strategic, în urma căreia Niculescu ar repurta victoria simbolică și va continua să se pozeze cu Jean Todt la Gala Premiilor FIA de la Monte Carlo. Ba chiar ar lua un trofeu pentru împăcarea istorică pe plan național, pentru că FIA dorește liniște în provinciile sale îndepărtate și sărace.
Mai important decât atât, FRAS ar primi delegarea ASN de la ACR – lucru de care nu se îndoiește nici Ovidiu Mazilu. Odată reveniți sub tutela FIA, ceea ce în sine ar fi un lucru pozitiv, este exclus să ne întoarcem la stadiul anului 2004. Căci până în urmă cu 10 ani, Niculescu controla sportul auto din România prin intermediul unei structuri pe care azi în bună măsură nu o mai are, neputând să o hrănească timp de un deceniu. Nici ACR nu mai este azi ce era în 2004, lucru pe care îl cunosc bine inclusiv protectorii săi din politica mare. Și în plus a învățat lecția de a nu mai strânge șurubul până când se revoltă supușii. Chiar și eternul Nic a trecut de vârful abilităților sale diplomatice, iar acoliții săi din ACR nu se ridică nici în visele lor la nivelul bătrânului comunist. Însă Niculescu are acum în mână toți așii, în timp ce rivalul său a fost interesat doar de dame și valeți.
Ovidiu Mazilu era odată văzut ca o lumină în contrast cu întunericul federal din perioada Băldescu. Însă lumina Președintelui a devenit tot mai opacă pe măsură ce am ajuns în 2014, anul în care pe de-o parte se precipită să întreprindă ceva în relația cu FIA de teama că după 8 ani de mandat nu lasă nimic în urmă, iar pe de altă parte se complace la gândul că oricum nu mai candidează în 2015 pentru încă un mandat. Cum cele două impulsuri sunt egale, dar de sens opus și deci se anulează reciproc, rezultatul este stagnarea cronică a Federației. Un echilibru static care uneori dă iluzia că FRAS stă drept, când de fapt realitatea este că a adormit în picioare.
Practic, Federația funcționează în prezent doar prin eforturile SG-ului Victor Drăgan, un profesionist care din primăvară în toamnă lucrează 7 zile din 7, la birou și pe teren, și care abia dacă are un weekend liber pe lună. La fel și Ștefan Vasile, un om cumsecade care în plus vine cu un know-how de fost mare pilot. Dar câtă vreme în frunte este domnul Președinte, FRAS va merge pe avarie cu frâna de mână trasă. În 12 ani de carieră ca ziarist am învățat că pe lume există oameni de vorbă și există oameni de vorbe. Sunt 100% convins că toți cei care îl cunosc pe Ovidiu Mazilu știu din ce categorie de oameni face parte.
Poate ar fi în beneficiul tuturor ca domnul Mazilu să demisioneze la finalul de sezon al campionatelor FRAS de anul acesta și să plece într-un binemeritat concediu în doi. Nu de alta, dar Federația nu-și mai permite încă o ediție de Gala Campionilor contractată la un preț nejustificat de mare pentru condițiile oferite (au spus-o sportivii). Ar fi un câștig pentru sportul auto ca din toamnă până la Adunarea Generală din februarie 2015 să se discute proiecte de viitor, nume de candidați, să se propună echipe formate din oameni respectați în domeniul lor.
Mi-aș dori ca reprezentanții cluburilor afiliate să aibă mai multă inspirație la alegerile din 2015 și să aleagă o echipă de conducere cu un nou Președinte FRAS. Un Președinte care vrea să fie manager al sportului auto din România, nu unul care se ascunde la Federație de propriile eșecuri în business. Un Președinte care să nu mai numească PR o secretară. Un nou Președinte care să fie un om al faptelor, nu al vorbelor fără acoperire.
În 6 luni la FRAS, personal am avut realizări mărunte pentru care o serie de sportivi și oameni de motorsport din România mi-au mulțumit pentru că au simțit o schimbare în bine. Întrebarea este dacă după 8 ani de mandat la conducerea Federației se va găsi cineva să-i mulțumească pentru activitate și să indice măcar o schimbare în bine care i se datorează domnului Președinte.
____________________________________________________
Notă: Acest articol este un pamflet și trebuie luat ca atare.
Rally Racing 