Tag Archives: Raliul Monte Carlo

Campionatul Național de Raliuri în vizorul DNA

Francois Delecour - Visit Romania - Monte Carlo Rally
Sportul cu motor este un hobby sau o profesie scumpă, ceea ce înseamnă că îi vom găsi pe practicanții vitezei acolo unde sunt banii. Iar sursa banilor nu este întotdeauna curată ca lacrima. Infracțiuni economice există dintotdeauna în jurul Formulei 1 și al tuturor disciplinelor motorsportive, iar România nu face excepție. L-am văzut pe pilotul de raliuri Mădălin Radu Arhire arestat prevenitv în dosarul drepturilor TV la fotbal, pe pilotul de viteză în coastă Andrei Ionuț Rudeanu (ginerele lui Vasile Blaga) încătușat și cercetat pentru evaziune fiscală, iar exemplele ar putea continua. Nimic nou sau ieșit din comun până aici.

Inedit este faptul că niște contracte de sponsorizare din Campionatul Național de Raliuri au ajuns recent să fie anchetate de Direcția Națională Anticorupție (DNA). La sfârșitul lunii septembrie a picat din senin arestarea omului de afaceri Ovidiu Semenescu (vezi știre pe Mediafax) în dosarul de corupţie în care este implicată compania Apa Nova. Traducând pe românește păsăreasca juridică a procurorilor, în dosar este vorba de căpușarea activității Apa Nova prin unele contracte din care s-au scurs sume uriașe de bani în mod ilegal, fapt care a avut ca efect creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de consumatori.

Este interesant referatul DNA ce face referire directă la „facturi de achiziție echipament sportiv, de inscripționare a autoturismelor participante la raliuri, documente care să susțină sponsorizarea piloților auto”.

Ce treabă avea compania Apa Nova cu sportul auto? Era sponsor al echipei ESD în Campionatul Național de Raliuri, din care a făcut parte și François Delecour, triplu campion național în perioada 2012-2014. Dacă ne uităm pe aripa-spate a mașinii din imagine (Delecour la Raliul Monte Carlo), vedem siglele Apa Nova, Acvatot, Dalika și Veolia, aceasta din urmă fiind compania-mamă a celor dintâi.

Dosarul penal Apa Nova este o încrengătură de interese franceze în România, iar faptul că Delecour a fost atras în această combinație fiind probabil singura parte nevinovată a schemei infracționale. În practică, se emiteau facturi false pentru reducerea artificială a profitului impozabil și a TVA-ului de plată al Apa Nova și se efectuau decontări fictive prin intermediul unor diferite firme tip fantomă.

Apropo, Ovidiu Semenescu era un prieten apropiat al fostului peședinte FRAS.

Ca fani ai acestui sport, nu este deloc rău că o companie constituită în baza unui parteneriat public-privat cum este Apa Nova a sponsorizat o echipă care a adus în România o legendă a raliurilor, vicecampion mondial. Ne-ar deranja să aflăm însă că doar o parte din bugetul de promovare a imaginii furnizorului de apă și canalizare s-a cheltuit în raliuri, iar restul s-a sifonat prin metoda „parandărăt”, adică îți dau 5 lei sponsorizare pe contract, dar îmi dai înapoi 2 lei fără acte.

Ar fi greșit că considerăm că, prin anchetarea Apa Nova, DNA sperie un sponsor important al unei echipe de top din CNR. Pentru că dacă toate afacerile dubioase din România ar fi scoase la lumină, am obține o economie funcțională care ar putea să sponsorizeze din bani curați un sport scump cum este automobilismul. Corupția nu-i îmbogățește decât pe corupți, iar toți ceilalți achită nota de plată.

Acum a picat Ovidiu Semenescu, însă cine urmează pe lista DNA?

foto: Grzegorz Roslon / eWRC.cz

Sébastien Chardonnet sau Seb 3.0 este nepotul unui importator de ARO


În urmă cu un an și mai bine, îl felicitam pe bunul amic Mugurel Pîrscoveanu pentru inspirația sa de a-l numi Seb 2.0 pe Sébastien Ogier, cel care pe atunci făcea echipă în WRC cu Seb 1.0 adică Sébastien Loeb. Viziunea conform căreia Ogier este o versiune, dacă nu mai performantă cel puțin mai recentă, a lui Loeb duce cu gândul la ideea de produs software care odată instalat și rulat într-un Citroën îți câștigă raliuri oriunde în lume și pe orice suprafață de concurs.
Citeşte mai departe…