De ce nu plâng pentru Raliul Sibiului

Delecour Sibiu
Hotărârea FRAS ca Raliul Sibiului să nu puncteze în Campionatul Național de Raliuri 2014 m-a luat prin surprindere. Nu știam ce să cred ori pe cine să cred, la fel ca pe toată suflarea din jurul motorsportului românesc. Așa că reflexul de ziarist m-a îndemnat să pun mâna pe telefon și să sun o serie de piloți de raliuri din România, mai ales dintre performerii ultimilor 10 ani din CNR. Am fost din nou surprins de faptul că – neoficial, “off the record” sau cu jumătate de gură – sportivii români nu ardeau de nerăbdare să facă un raliu pe zăpadă, unul despre care încă nu se știe nimic sigur cu o lună și jumătate înainte de start.

Raliul Sibiului a fost atât de mult fetișizat la noi din 2011 încoace încât multora le este greu să-l analizeze la rece, obiectiv. Însă a fost nevoie să vină Jean-Pierre Nicolas și înalt prea sfințiile lor observatorii FIA pentru ca organizatorii de la Sibiu să ia la cunoștință ceea ce sportivii din CNR le tot spuneau de aproape un deceniu. Și anume că probe speciale ca Șanta sau Crinți nu rezistă la mai mult de o trecere, devenind apoi trasee de rally-raid. La cei de afară n-a ținut refrenul “e ca la Acropolis”, pentru că ei chiar s-au dat la Acropolis și nu e ca la Sibiu. De fapt, nicăieri nu e ca la Sibiu, dacă este să-i dăm crezare lui Jarkko Miettinen care înainte de CNR făcuse un sezon complet în campionatul Asia-Pacific, renumit pentru macadamurile sale care rup mașini.

În teorie, raliurile de macadam ar trebui să-i dezavantajeze pe primii concurenți care evoluează pe probă, ei curățând-o pentru cei din urma lor. Însă nu și la Sibiu, unde piloții se luptă să fie între primii în ordinea de start, căci echipajele din urmă vor avea de ocolit bolovanii “cap de miel” ajunși pe trasă. Poate pentru că sportivii din România taie interioarele mai mult decât în alte părți ale lumii ralistice. Sau poate că macadamul sibian nu este compactat după rețeta brevetată de John MacAdam pe la 1800. Macadamul veritabil înseamnă mai mult decât piatră spartă împrăștiată peste un drum de pământ. Iar asta spune câte ceva despre imaginea României pe care o lăsăm să se vadă în exterior.

Macadamul sibian a speriat piloții străini

Macadamul sibian a speriat piloții străini

Starea probelor de la Sibiu a făcut ca raliul să aibă cea mai slabă prezență internațională în IRC și respectiv ERC. Putem face și o statistcă privind numărul celor care au participat în 2012 și au revenit la start în 2013.

Nu sunt mulți piloți privați suficient de masochiști încât să-și rupă mașinile pe un macadam brutal. Faptul că în 2013 s-au anulat probe din cauză că până și echipa de uzină Skoda rămăsese fără piese de schimb pentru Jan Kopecky vorbește de la sine.

Cert este că strămutarea Raliului Sibiului din munții Cibinului pe Transfăgărășan și din toiul verii în plină iarnă la mare altitudine a fost silită de Eurosport Events pentru rămânerea etapei în ERC și nicidecum o dorință a organizatorilor de a-și “reinventa” evenimentul într-un cadru pitoresc. Având deja în spate o tradiție în a nu-i lua în seamă pe sportivi, organizatorii de la Sibiu au mers pe aceeași formulă cu decizia de a face raliul pe zăpadă, în luna februarie. Fără să consulte sportivii sau federația, toată lumea a aflat dintr-un comunicat de presă că Raliul Sibiului urmează să se desfășoare în februarie, pe zăpadă.

Pentru fanul de rând din România, un raliu pe zăpadă este tot ce poate fi mai cool. Însă piloții judecă situația cu altă unitate de măsură. În afară de faptul că se merge “de fun” la Covasna Winter Rally, iar ocazional mai ninge pe unele probe din Raliul Brașovului, la noi nu există o etapă națională pe zăpadă. Și logic, nici sportivii români nu și-au dezvoltat stilul de pilotaj în regim de concurs pe această suprafață care necesită aptitudini extrem de specifice. De aici decurg riscuri în plus, dar și cheltuieli suplimentare cu materiale specifice (ex: pneuri cu ținte) care în restul sezonului sunt inutile. Vă amintiți problemele lui Titi Aur atunci când în 2003, la apogeul carierei sale sportive, a dat piept cu Raliul Suediei? Prăpastia dintre vârful de lance al pilotajului românesc și cei care chiar aveau experiența mersului de zăpadă…

Iată doar câteva motive pentru care sportivii români nu-și smulg părul din cap pentru că Sibiul nu mai punctează în CNR 2014.

Text: Mihai Dumitru / Foto: FIA ERC

Alte articole pe aceeași temă :

Statistici CNR: ultimii 10 ani (2004-2013) (30.11.2013)

Celelalte două excluderi din cariera lui Delecour… (22.06.2013)

România, pe locul 19 în lumea raliurilor (03.02.2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s