Lancia Stratos sau „Dragonul înaripat”


Apărută în debutul anilor ’70, Lancia Stratos întruchipa în bună măsură preocupările acelei decade: căutarea absolutului și dezlegarea de tot ce era convențional. Pentru a-i descrie aspectul insolit, revista britanică de specialitate Classic & Sports Cars îi atribuia “un șarm masochistic”. Conceptul avangardist al acestei mașini, de o puritate “bertoniană”, suscită azi aceeași fascinație.

Totul a început de la un dream car (mașină de vis) desenat de carosierul Bertone și prezentat la Salonul de la Torino, din 1970. Un prototip exuberant, cu profil ascuțit ca un brici și cu un nume aspru: Stratos. Intrarea în mașină se făcea dând la o parte parbrizul, în timp ce partea mecanică, așezată în poziție centrală, era împrumutată de la mica Fulvia 1600 HF. Standul Bertone a avut un vizitator de marcă, pe Cesare Fiorio, directorul departamentului sportiv al firmei Lancia. El a fost sedus de această creație exotică, prin dimensiunile sale reduse, care o recomandau pentru competițiile de raliuri și circuit.

“Am aplicat o metodă inversă celei practicate în mod curent. N-am mai plecat de la un exemplar de serie, ci de la un proiect nou, în care s-a regăsit experiența acumulată în raliuri de către piloții și tehnicienii noștri. Ampatamentul ultrascurt, accesul ușor la diferite organe, suspensia reglabilă în funcție de natura traseului sunt numai câteva dintre elementele noi, reieșite din practica de competiții și introduse în construcția acestei mașini”, declara Cesare Fiorio după retragerea din departamentul de competiții unificat (A.S.A.) al firmelor Lancia și Fiat. Oamenii care s-au ocupat încă de la început de punerea la punct modelului Stratos de raliuri au fost inginerul Gianpaolo Dallara, preparatorul de motoare Claudio Maglioli și ex-pilotul de F1 Mike Parkes. Un motor mai puternic (acel Ferrari V6 de 2,4 litri care echipa modelele Dino 246 GT și Spyder Dino, precum și Fiat-ul Coupé).

Lancia Stratos în versiunea de competiții (1972)

Mașina a debutat în 1972 în Turul Corsicii, competiție în care se admiteau pe atunci și construcții-prototip (grupa 5). Pilotul care a condus acea mașină a fost Sandro Munari, în echipaj cu Mario Manucci. Însă evoluția lor s-a încheiat cu un abandon. Abia după un an, Lancia Stratos și Munari obțin prima victorie, în Raliul Firestone din Spania, iar în 1974 urmează triumful în Raliul San Remo, una din cele mai frumoase victorii din palmaresul de excepție al celui supranumit “Il drago” (Dragonul). În cele 6 sezoane complete cât a concurat cu titlu oficial, “arma absolută” desenată de Bertone a câștigat peste 80 de raliuri internaționale, devenind de 3 ori campioană europeană (1976, 1977, 1978) și de alte 3 ori campioană mondială (1974, 1975, 1976).

Din septembrie 1973 până în iulie 1974, firma Lancia a construit 546 de exemplare Stratos, necesare intrării acestei mașini “în legalitate”, adică omologării ei în grupa 4 (Gran Turismo). Principalele date înscrise în fișa de omologare erau următoarele: motor Ferrari Dino, cu 6 cilindri în V la 60°, de 2.418 cmc, plasat transversal, imediat în spatele postului de pilotaj; 245 CP (DIN) la 7.700 rotații/minut; alimentare prin 3 carburatoare dublu-corp; 4 axe cu came în cap, 12 supape; cutie de viteze cu 5 trepte, în bloc cu motorul; 4 roți independente; frâne pe 4 discuri autoventilate, fără servo; roți de 14”; greutate 830-880 kg (în funcție de natura competiției); lungime 3,6 m, lățime 1,72 m, înălțime 1,09 m, ampatament 2,1 m, ecartament 1,46 m (față), 1,54 m (spate).

Motor central + tracțiune spate = derapaje ample!

Ca orice mașină de competiții, Lancia Stratos a cunoscut o serie de variante, mai ales că a fost utilizată atât în raliuri, cât și în curse de coastă sau de circuit. Cel mai puternic exemplar, înzestrat cu turbocompresor, a fost dat pe mâna lui Sandro Munari în turul automobilistic al Franței, din 1974. Motorul furniza 530 CP, însă era foarte fragil, motiv pentru care pilotul a abandonat, iar tehnicienii firmei n-au mai continuat experiența cu turbocompresorul. Însă dezvoltarea bolidului Stratos a fost grevată de dispriția lui Mike Parkes, care și-a pierdut viața pe 28 august 1977 (la 45 de ani) într-un accident de circulație petrecut în apropierea orașului Torino. Văduvită de unul din cei mai fervenți susținători și lovită de o schimbare în regulamentul tehnic din raliuri care viza grupa 4, Lancia Stratos era “lăsată la vatră” de firma italiană, în toamna lui 1978.

Remarcați lățimea extravagantă a pneurilor spate!

Ralistul francez Bernard Darniche a continuat să piloteze această mașină până în septembrie 1981, câștigând încă o dată turul automobilistic al Franței și Turul Corsicii, în slujba echipei semi-independente Chardonnet, sponsorizată de André Chardonnet, importatorul din Hexagon al constructorului din Torino, respectiv bunicul actualului pilot WRC, Sébastien Chardonnet. Pilotul român George Grigorescu ne spunea că Lancia Stratos mai concurează și la ora actuală cu succes în unele campionate regionale din Franța și Italia.

A existat în epopeea Lanciei Stratos și un veritabil “călcâi al lui Ahile”: o defecțiune care apărea prin anii 1975-1976 la nivelul cutiei de viteze. Plasată sub motor și realizată din materiale diferite (în principal oțel și aluminiu), fiecare cu un coeficient de dilatare diferit, cutia se supraîncălzea și se defecta frecvent. Neajunsul a fost înlăturat, dar nu total, prin utilizarea unor materiale de o structură asemănătoare. Se spune că un actual pilot de top al WRC a efectuat un mic test-drive cu o Lancia Stratos, după care a exclamat “La naiba, m-am născut prea târziu!”, exprimându-și astfel regretul că era încă prunc la vremea când această mașină domina raliurile europene.

Text: Mihai Dumitru / Foto: Lancia Press

Alte articole pe aceeași temă :
Mașini celebre – Lancia Delta Integrale (05.03.2009)

Sébastien Chardonnet sau Seb 3.0 este nepotul unui importator de ARO (05.10.2012)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s