A fost odată… București Grand Prix


Pe vremea când România era o forță pe harta motorsportivă a Europei, Marele Premiu al Bucureștiului era o realitate palpabilă, alături de cele din Cluj și Brașov. Întrecerile auto de viteză “intra muros” din țara noastră datează din 1908, perioada lor de glorie fiind anii ’30.

O mare piață de automobile în regiunea Europei de Sud-Est, România interbelică era gazda mai multor evenimente competiționale. Bucureștiul și Iașul erau puncte de plecare în Raliul Monte Carlo, Clujul avea o cursă de coastă care făcea parte din “Campionatul de Munte al Europei” și, alături de Capitală și Brașov, organiza propriul Grand Prix automobilistic.

Ernst Henne (BMW 328) în 1937, cu Monumentul Eroilor Aerului în plan secund

Cu toate că germanii veneau cu abnegație la cursa de la Kronstadt (Brașov) sau la “coasta” de la Schulerau (Poiana Brașov), Capitala a beneficiat de cel mai de amploare eveniment competițional, grație eforturilor Grupului Sportiv Motor (GSM), condus de prof. ing. Aurel Persu. Zona care a găzduit Grand Prix-ul Bucureștiului interbelic era localizată pe șoseaua Jianu (în prezent Bulevardul Aviatorilor). Startul se dădea din fața statuii Aviatorilor, pe direcția pieței care azi poartă numele lui Charles de Gaulle, unde se ocolea rondul din mijloc, iar întoarcerea se făcea în locul numit “Bordei”, chiar înaintea podului peste lacul Herăstrău. Pe drumul de întoarcere către Statuia Aviatorilor se rula pe partea stângă, trecându-se prin fața actualului Institut de Endocrinologie. Pe atunci, ca și acum, suprafața era piatra cubică.

Prima ediție (1936) a “București Grand Prix”, în această configurație, a fost câștigată de George (Iorgu) Ghica, pe un Maserati, la categoria curse, respectiv de Petre Cristea, la categoria sport. Din anul următor, competiția devine cu adevărat internațională, echipa BMW trimițându-și pilotul-emblemă, Ernst Henne. “Mercenar” de carieră, neamțul a câștigat lejer, la cursa mașinilor sport.

Ernst Henne, pilot BMW de uzină

Autor a 76 de recorduri moto de viteză cu BMW, Henne a început cu Mercedes în 1934, un prim sezon de curse auto în care a scăpat cu viață dintr-un accident teribil la teste pe Nürburgring, apoi la Pescara a asistat de foarte aproape la accidentul sălbatic în care a murit marocanul Guy Moll și în final a trăit scena dramatică a desprinderii acoperișului în timpul unei tentative de record de viteză terestră.

Adevărata vocație și-a descoperit-o în cursele de mașini sport cu BMW 328 (în stadiul de prototip), cu care câștigă Eifelrennen 1936, iar un an mai târziu la Chimay (Belgia) și București. Henne a trecut în neființă la mijlocul anului 2005, la venerabila vârstă de 101 ani. La solicitarea “Rally Racing”, oamenii de la BMW Historisches Archiv ne-au oferit aceste imagini, publicate în premieră în România, înfățișându-l pe Ernst Henne în Marele Premiu al Bucureștiului.

BMW 328, arma supremă în anii ’30 la clasa Sport

Tot la ediția 1937, a avut loc o cursă a mașinilor de Grand Prix, câștigată de elvețianul Hans Rüsch (Alfa Romeo 8C-35), un pilot privat cu dare de mână, care își îmbunătățea palmaresul participând la curse în care nu avea opoziție serioasă. Petre Cristea câștigă în 1938, la volanul unui BMW 328, o ediție în care s-a luptat cu pilotul oficial al casei BMW, neamțul Paul Heinemann.

Lăsând deoparte grozăviile care s-au vehiculat în ultimii ani în jurul acestei curse, ne propunem să vă formăm o părere obiectivă asupra Marelui Premiu al Bucureștiului interbelic. Aidoma turneelor de tenis din zilele noastre, în anii ’30 existau în lume până la 70 de întreceri care purtau titulatura de Grand Prix. Cele mai importante erau cele naționale, dintre care unele precum Marele Premiu al Franței, Germaniei, Marii Britanii, Belgiei, Elveției etc., punctau în Campionatul European (precursorul Formulei 1 de azi). Acestea din urmă, considerate de primă importanță, erau onorate de prezența masivă a celor mai buni piloți ai momentului și a celor mai puternice echipe de uzină de pe continent.

Un Bugatti (st.) lângă un BMW la start pe Șos. Jianu

Celelalte erau la îndemâna piloților locali, atunci când vreo mare echipă nu decidea să-și ofere o sesiune de teste în regim de concurs. Grand Prix-ul Bucureștiului făcea parte din această a doua categorie valorică. Și tot ca în tenisul profesionist actual, în cazul acestor curse de mai mică anvergură, numărul și calibrul concurenților înscriși la start depindea în mare măsură de premiile în bani puse la bătaie de către organizator sau de prezența unor concurenți locali de nivel internațional.

Momentul de glorie al circuitului de pe Bulevardul Jianu s-a consumat pe 25 iunie 1939, când Hans Stuck lua startul la București, la volanul unui Auto Union de Grand Prix. Așa cum scrie chiar pilotul german în cartea sa de memorii din 1967, a câștigat detașat întrecerea. Participarea lui într-o cursă relativ slab cotată precum aceasta a avut un scop propagandistic, acela de a sublinia în ochii publicului român forța Germaniei. Să nu uităm, Stuck a lipsit de la Grand Prix-ul Belgiei din aceeași zi, unde participa crema alergătorilor vremii.

Jean Calcianu, cu Monumentul Eroilor Aerului în fundal

Locul secund i-a revenit lui Petre Cristea, eroul Raliului Monte Carlo, pe un BMW 328. Această cursă a fost precedată de una rezervată mașinilor sport (purtând roțile de rezervă și apărătorile de noroi), în care germanul Paul Heinemann a câștigat în fața reprezentantului nostru, Theo Kunz (ambii pe BMW 328). Un alt mare pilot român, Jean Calcianua terminat al treilea, la volanul unui “demodat” Ford V8.

A doua zi, Stuck a fost invitat să prezinte bolidul Auto Union familiei domnitoare a României în incinta Palatului Regal din București, unde a făcut să răsune brutalul motor V16. Bolidul, o capodoperă a genialului dr. Porsche, era o curiozitate pentru vremea respectivă prin faptul că uriașul motor de 6.000 cmc era plasat în spatele pilotului, iar țevile de eșapament (câte una pentru fiecare cilindru) ieșeau deasupra motorului. Cei 16 cilindri erau rezultatul a două motoare V8, dispuse în tandem, cu un unic ax cu came, montat la mijloc.

Același Henne, onorat de autoritățile de la București

Acest veritabil “monstru mecanic” era capabil de o performanță ieșită din comun pentru deceniul ’30: aprox. 100 CP/litru! Cu un an înainte, germanul stabilise recordul Feleacului – legendară probă de coastă din țara noastră – la 3’54” care nu a fost bătut până azi, în ciuda unor încercări în anii ’70. Stuck a mai concurat în România și în alte două ocazii, în afara celor menționate: la cursele de coastă de la Feleac (1929, pe o mașină Austro-Daimler) și Poiana Brașov (1938, cu Auto Union), câștigând de fiecare dată în clasamentul general.

În anii ’70, Marele Premiu al Bucureștiului a fost reeditat, de această dată fiind vorba de o cursă de turisme, pe un circuit stradal improvizat în cartierul Floreasca. Beneficiind ocazional de prezența câte unui concurent din Italia, care se impunea detașat, această cursă era foarte apreciată de publicul bucureștean, avid de astfel de evenimente.


 
 

Text: Mihai Dumitru / Foto: BMW Historisches Archiv

Alte articole pe aceeași temă :
Blitzen-Benz sau “Monstrul centenar” (03.04.2012)

 

Anunțuri

One response to “A fost odată… București Grand Prix

  1. super!!!
    send me please your E-Mail adres to be able to send you a GSM info…Dr.Pollak, Switzerland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s