Nürburgring este „Iadul verde”


Cursa de 24 de ore de la Nürburgring este visul piloților de circuit care nu fac din aceasta o profesie. Spre deosebire de alte curse de anduranţă ca Le Mans, Sebring ori Daytona, participarea este mult mai accesibilă amatorilor, legea pe circuit făcând-o turismele ori GT-urile și nu prototipurile.

Despre circuitul de la Nürburgring se spune că are propria alee în cimitir. Bineînțeles, este o metaforă, dar în realitate nimeni nu știe exact câți piloți au murit în curse și la teste. Chiar dacă accidentele mortale în competițiile oficiale sunt mai rare în zilele noastre, sesiunile de teste libere (fie cu mașini de stradă, fie de curse) sunt periodic întrerupte de accidente grave. Administratorii circuitului nu dau publicității aceste date, însă din rapoartele Poliției din Nürburg reiese că în fiecare an își pierd viața între 3 și 12 piloți, în larga lor majoritate amatori.





Pista de la Nürburgring este un imens zig-zag prin pădurea din jurul satului Nürburg și al citadelei medievale cu același nume, ale cărei ziduri străjuiesc traseul și sunt vizibile de pe circuit, din Munții Eifel (vestul Germaniei, la 70 km de Köln). Pe drumuri care urcă și coboară, cu suprafețe diferite, a căror calitate variază foarte mult, de la un bitum impecabil care se aliniază standardelor Formulei 1, până la asfalt rugos și dale de beton. În lugime totală de circa 25 km, este considerat cel mai dur și mai periculos circuit de curse din lume. Şi atunci ce îi atrage pe oameni să vină aici? Tocmai acest lucru! Complexitatea traseului și faptul că pe parcursul unui tur de întâlnesc aproape toate tipurile suprafețe rutiere face din Nürburgring un teren predilect de teste pentru producătorii de automobile, iar timpul obținut de mașină pe un tur de pistă este făcut public de către departamentele de comunicare ale acestora.

Lucrările la construcția circuitului au început în 1925 și s-au finalizat doi ani mai târziu, când Nürburgring a început sa găzduiască diverse competiții motorizare și chiar prima ediție a Campionatului Mondial de Ciclism Fond, în 1927. Începând cu perioada interbelică, pe Nürburgring se desfășura Marele Premiu al Germaniei, o bună parte din istoria “Săgeților Argintii” Mercedes și Auto Union fiind scrisă pe acest circuit. Chiar și renumitul pilot român Petre Cristea a concurat aici la o cursă de mașini sport, cu BMW-ul său 328 și a realizat un record de medie orară la această categorie, ce a a fost doborât abia după Război. Însă multă vreme, Nürburgring a fost apanajul piloților germani, întrucât parcurgerea circuitului la capacitatea maximă a mașinii necesită o vastă experiență și cunoaștere a condițiilor specifice ale fiecărei zone a traseului. S-a împământenit porecla „Green Hell” (Iadul verde), pe care triplul campion mondial de F1 Jackie Stewart a dat-o circuitului din Munții Eifel, prin prisma oazei de vegetație în care este situată pista.

În mai mult de 80 de ani de curse pe Nürburgring, mitul “Iadului verde” a câștigat tot mai mulți adepți, faptul că multe zone sunt neschimbate de multe decenii făcându-l o adevărată relicvă în peisajul sporturilor cu motor și o Mecca pentru entuziaștii și nostalgicii curselor “ca odinioară”. Una dintre zonele renumite este virajul de dreapta Bergwerk, în care se ajunge după o săritoare la mare viteză, probabil cel mai periculos loc de pe întreg traseul. Aici a fost scena infamului accident în care Niki Lauda s-a ales cu grave arsuri pe față și pe corp, în Marele Premiu al Germaniei 1976. Acela a fost ultimul Grand Prix organizat pe întreaga lungime a circuitului. În zilele noastre, cursa de Formula 1 are loc pe o buclă de numai 5 km, situată la sud-est de Nordschleife.

În 1996, la cursa de 24 de ore de la Nürburgring a luat startul și Ovidiu Mazilu, cotat la finele anilor ’80 ca unul dintre cei mai buni piloți români de coastă și circuit. Această experiență a marcat cariera sportivă a actualului președinte FRAS, faptul că a luat parte la o competiție de asemenea anvergură, nu doar sportivă, ci și mediatică, fiind o adevărată revelație. La vremea respectivă, dl. Mazilu declara unui reporter în vârstă de 16 ani: “Concursurile pe care le considerasem până atunci dure, spre exemplu, Cupa Păcii și Prieteniei, nu depășeau o oră toată cursa, pe când la Nürburgring este vorba de anduranță. Poate dacă m-aș duce încă o dată acolo nu mi s-ar mai părea atât de dificil, dar am făcut bătături în palmă de la ținut piciorul pe pedala de accelerație și în palmă de la schimbat vitezele, pentru că, la 172 de viraje pe tur, mașina este deosebit de solicitată. Am avut drept coechipieri un polonez și doi germani. Unul dintre ei era profesionist, angajat de echipă pentru a fi pilotul principal, iar celălalt era amator. Polonezul era, ca și mine, susținut de Castrol. Dintre toți piloții din țările socialiste, noi ne-am clasat cel mai bine și am fost chiar la un pas de o mare surpriză: a doua zi dimineață ne aflam pe locul doi la clasa noastră, ceea ce era incredibil pentru o echipă alcătuită în pripă din patru necunoscuți. În final, am terminat pe locul cinci la clasa R, iar în clasamentul general am ocupat o poziție din Top 50, printre cele peste 100 de echipaje clasate, ceea ce nu era puțin pentru noi”.

Cursa de 24 de ore de la Nürburgring a creat propriile sale legende, precum Hans-Joachim Stuck, unul dintre cei mai redutabili piloți de anduranță din toate timpurile. Ilustrul său părinte, Hans Stuck (câștigător în anii ’30 al curselor de coastă de la Feleac și Poiana Brașov și al Marelui Premiu al Bucureștiului), l-a învățat tainele pilotajului pe Nordschleife încă de când era copil. Deloc suprinzător, Stuck junior a câștigat la vârsta de 19 ani prima ediție a cursei de 24 de ore de la Nürburgring, pe un BMW 2002TI, alături de Clemens Schickentanz. Spre finele unei cariere în diferite discipline competiționale, Hans-Joachim Stuck a câștigat din nou celebra cursă din “Iadul verde” în 1998 și 2004, de fiecare dată cu BMW.

Altă legendă a cursei este Sabine Schmitz, nemțoaica în vârstă de 40 ani abia împliniți, care a crescut într-o casă de la marginea Nürburgring-ului și i-a descoperit secretele încă din adolescență. A devenit pilot profesionist și a câștigat cursa de 24 de ore în 1996 și 1997, participând neîntrerupt, până în prezent. După estimările ei, a efectuat de-a lungul vieții circa 20.000 de tururi, iar numărul lor crește cu aproximativ 1.200 în fiecare an. Compania ei, Sabine Schmitz Motorsport, oferă cursuri de pilotaj și ture “Ring Taxi”(cu BMW M5) pentru pasagerii amatori de senzații tari pe cel mai temut circuit de curse din lume.

Nürburgring le spune ceva și melomanilor, festivalul “Rock am Ring” fiind unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din Germania

Nemțoiaca a participat de mai multe ori în emisiunea “Top Gear”, prima ei apariție fiind una memorabilă, spunându-i prezentatorului Jeremy Clarkson că timpul de 9’59”, cu care acesta se lăuda că îl realizase pe un tur de Nürburgring cu un Jaguar S-Type, ea l-ar obține cu o dubiță de marfă. Urcându-se și ea la volanul Jaguarului, Sabine Schmitz a scos un timp cu 47 de secunde mai bun decât al lui Clarkson.

Text: Mihai Dumitru / Foto: constructori auto





Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s