Lucien Hora – Campionul bunei dispoziţii

Lucien Hora (1)Lucien Hora este mai mult decât deţinătorul titlului naţional absolut în cursele de viteză în coastă, el este inima şi sufletul echipei UCM Reşiţa. Personalitatea sa jovială ţine împreună această grupare sportivă obişnuită să câştige la toate grupele şi clasele la care participă.

Un campion de automobilism din zilele noastre este de regulă cel care culege roadele muncii de un sezon a unei întregi echipe. Din acest punct de vedere, Lucien Hora este o excepţie, pentru că el ne dovedeşte că în spatele gloriei sportive se află un ocean de trudă personală petrecută în atelier, ore în şir de rectificat pistoane şi de preparat maşina de la A la Z. Gustul şampaniei de pe podium şi munca anonimă nu se exclud, ci dimpotrivă, una stă la baza celeilalte, alternându-se ca în ciclul de viaţă al gândirii orientale. A atins apogeul carierei sportive la vârsta de 46 de ani, dar vrea să rămână în peisajul sportului cu motor mulţi ani de acum încolo.

Poartă numele unui personaj literar

Campionul naţional en-titre al vitezei în coastă s-a născut pe data de 16 februarie 1961, în cartierul Secu, la 5 km de Reşiţa, într-o familie de dascăli. În perioada când venea pe lume, tatăl său citea volumul “Comedia umană” al lui Honoré de Balzac şi i-a plăcut personajul Lucien Chardon de Rubempré, motiv pentru care copilul a primit în acte acest prenume. La şcoală a studiat 8 ani limba franceză, iar profesoarele aşteptau de la el să o vorbească foarte bine doar pentru că avea un nume cu rezonanţă. Astăzi, se glumeşte pe seama lui, prietenii strigându-l “Francezul din Banat”. Tatăl lui Lucien a predat istorie şi filosofie, iar mama fost învăţătoare, însă copilul Lucien nu a manifestat nicio înclinaţie către profesia părinţilor, ci a prins gustul pentru tehnică. L-a influenţat şi faptul că a trăit printre etnicii germani de la Secu, renumiţi în toată ţara ca buni meşteşugari.

Luci Hora

Astfel, a început de mic să bricoleze mai întâi trotinete, cărucioare, apoi biciclete, motorete şi automobile. A fost căsătorit în tinereţe, timp de patru ani, până când a divorţat în 1986. De 10 ani este împreună cu actuala parteneră de viaţă, Daniela, însă nu ţine la convenţii şi nu are de gând să se însoare oficial. Are doi copii, Octavian (27) şi Olimpia Eugenia (26), amândoi “italieni” – cum îi place să glumească – pentru că locuiesc în Peninsulă. Băiatul a fost o vreme mecanicul lui Lucien, pe când mergea la curse ca hobby.

Volanul, prima pasiune

Primul carnet de conducere a fost pentru motociclete, la 18 ani, după care au urmat categoriile B, C şi E un an mai târziu, în 1980. “Cel mai mult mi-a plăcut şi ce m-aş face din nou este să fiu şofer. Şi basculante de 100 de tone am ajuns să conduc. Era o vreme când iarna conduceam TIR-uri ca să strâng bani, iar vara făceam curse”, îşi aduce aminte campionul, care nu se sfieşte să vorbească despre perioada de la mijlocul anilor ’90, când încălca embargoul impus Iugoslaviei şi vindea peste graniţă benzină, dar şi scrumiere sau pahare ca să-şi cumpere o maşină. Şi-a achiziţionat un Renault 20 de stradă, pe care l-a dat pe un Renault 5 Alpine neînmatriculat, doar pentru coastă. Se ştie, transportul greu este un domeniu bănos, iar aproape tot ce câştiga, investea în propria carieră sportivă. “În ultima perioadă în care m-am ocupat de transporturi cu camioane, până în 2003, am parcurs numai rute internaţionale”, povesteşte Lucien, care a lucrat la o firmă din Austria de la care primea 10 euro pe suta de kilometri, iar pe luna acoperea circa 25.000 km.

“Sunt fiul adoptiv al lui Hirschvogel”

Prima tentativă în domeniul curselor auto s-a petrecut în 1987, când a ajuns la fabrica ARO din Câmpulung, cu scopul de a deveni pilot de încercări al uzinei şi să fie cooptat în echipa oficială care activa în competiţiile de autocros. Însă nu a reuşit să se adapteze stilului de viaţă de acolo, iar după 6 luni s-a întors la Reşiţa.
Următorul pas către motorsport a fost în 1994, când a pregătit acel Renault 5 şi a participat la câteva etape judeţene de viteză în coastă, după care a debutat în campionatul naţional, în 1995. Un an mai târziu a intrat în echipa Auto Sport Club, a pilotului Werner Hirschvogel, care l-a sfătuit să-şi cumpere un VW Golf, pe care l-a preparat în service-ul lui Bruno Lugojean.

Moment amuzant pe podium la Reșița

Moment amuzant pe podium la Reșița

Pe venerabilul Hirschvogel, un sportiv cu un impresionant palmares în cursele auto şi moto, retras din competiţii în anul 2000, la vârsta de 69 de ani, îl consideră părintele său adoptiv. Tot de atunci, Lucien colaborează cu actualii mecanici ai echipei, Pletea, Buză şi Adolf, care mult timp au venit la curse din pasiune, fără să ceară niciun avantaj material. Până în 1998 a concurat la clasa 1600 cmc, luptându-se cu un sportiv consacrat, Viorel Obrejan, pilot de uzină la Dacia, apoi în 1999 a decis să “fugă” de el şi să treacă la clasa 1800 cmc, la care a obţinut primul titlu de campion. În 2000, Hirschvogel i-a oferit motorul său de 2 litri, cu care a luat startul până la prima dublă de coastă din 2005. “Cu Golf-ul acela am bătut multe maşini tari şi n-am luat nicio bătaie la clasa 2.000”, îşi aminteşte cu satisfacţie Hora. Cele cinci titluri consecutive la H2 spun totul despre dominaţia sa la categoria maşinilor cu două roţi motrice şi motor aspirat. În 2003 a devenit campion al Grupei H, însă modul de alcătuire al clasamentului Open a făcut ca titlul naţional absolut din acel an să-i revină lui Paul Andronic (ocupantul locului 3 la Grupa H).

“Titlul din 2007 i-l datorez Bettinei”

Timp de aproape 10 ani, Lucien şi coechipierii săi de la Auto Sport Club Reşiţa au practicat sportul auto pe speze proprii, venind la curse cu cratiţele şi cu butelia de la TIR şi dormind fie în maşină, fie în gazdă. Un mare salt înainte a fost făcut odată cu înfiinţarea structurii sportive din care face parte şi în prezent: “La sfârşitul lui 2004, dl. Adrian Chebuţiu de la UCM Reşiţa a spus că trebuie să strângă toţi piloţii de valoare din oraş într-o echipă tare, finanţată de fabrică”. A început sezonul 2005 cu vechiul său Golf, apoi a cumpărat actualul Ford Escort Cosworth de la garajul familiei Andronic. Aşa cum a fost ridicat de la Bucureşti, Lucien a mers direct la etapa de la Bálványos, însă de atunci a suferit doi ani de preparări intense. După estimarea sa, Ford-ul dezvoltă între 400 şi 430 CP, însă are o cutie de viteze în 6 trepte, de Grupa A, care acoperă deficitul de putere şi de cuplu motor. Puţini ştiu că bolidul funcţionează ca o maşină din anii ’80, adică fără acel sistem anti-lag care înlătură întârzierea cu care intră în funcţiune turbina. Din acest motiv, necesită un stil de pilotaj foarte curajos, fiind nevoie să apese acceleraţia inclusiv pe durata virajelor. “Maşina mea nu are cuplu jos şi trebuie să o ţin în ture, iar atunci am unele probleme. De aceea am pus-o în pomi şi m-am răsucit cu ea la viteze mari. Cum ai scăpat-o din ture, vine efectul de turbo care aşteaptă şi deodată îţi dă un şut. Iar dacă ţi-a tras şutul când nu eşti pregătit, în secunda următoare eşti în boscheţi”, povesteşte Luci pe şleau secretul succesului. Are totuşi în plan să o doteze cu ALS şi chiar a cumpărat în acest sens o electronică din Anglia, însă nu funcţionează pe maşină.

Bettina Jigmond, team-manager la UCMR

Bettina Jigmond, team-manager la UCMR

Atmosfera din cadrul echipei UCM Reşiţa este cea în care Lucien se simte cel mai bine. Toţi componenţii echipei sunt prieteni şi au un statut egal. La curse, piloţii, mecanicii şi team-managerul, Bettina Jigmond, iau intotdeauna masa împreună, iar în ziua de pauză de sâmbătă îşi fac de multe ori program comun, întocmai ca o mare familie. Pentru Bettina, campionul are toată recunoştinţa: “Titlul din 2007 i-l datorez în mare măsură Bettinei. Am avut mare noroc cu ea, că mi-a adus nişte piese exact la timp. Înainte de Rânca am cerut nişte axe cu came şi pistoane şi un vilbrochen. Avusesem acea problemă la Pârâul Rece, când mi s-a stricat motorul şi a trebuit să-l refac. Într-o zi am avut o mare surpriză când m-a chemat şi mi-a arătat un pachet minunat în care erau piesele mele”.
Anul acesta va rămâne cu Cosworth-ul, în cazul în care nu cumpără altcineva această maşină. Ţinând cont de performanţele la care a fost adusă prin investiţiile din ultimii doi ani, maşina campioană valorează circa 70.000 euro.

Ambiţii internaţionale

Ca hobby, Lucien Hora restaurează un vechi bolid de curse, mai exact o “barchetă” construită total la Reşiţa de către Werner Hirschvogel la mijlocul anilor ‘80. Această interesantă construcţie artizanală, bazată pe un şasiu tubular, a fost găsită la fiare vechi şi este acum refăcută doar pentru a fi expusă ca piesă de istorie a sportului cu motor reşiţean, deoarece regulamentul nu mai permite să fie folosită în competiţii oficiale. Nu pentru că nu i-ar surâde ideea să piloteze o maşină inedită. S-a gândit inclusiv la un monopost, însă consideră că traseele din România, exceptând Valea Domanului şi Poiana Braşov, nu sunt potrivite pentru acest gen de bolid. În primul rand, denivelările de la etape precum Rânca, dar şi gradul de pericol pe care îl prespun parapeţii omniprezenţi de pe margine. “Parapeţii îţi vin direct în cască. În alte campionate de coastă, din Spania, Franţa, Germania, traseul este amenajat ca pe circuit, cu cauciucuri, cu grilaje”, remarcă Lucien.

Veteranul reșițean Eugen Peteanu

Veteranul reșițean Eugen Peteanu

Va urmări în schimb cu interes anul acesta evoluţia rivalului său din Reşiţa, veteranul Eugen Peteanu, care promite să se prezinte la start cu un bolid de Formula 3. Însă nu îi dă nicio şansă de a face o figură bună în clasamentul Open: “Părerea mea sinceră este că i-a cam trecut vremea”.
Lucien Hora şi-ar dori să concureze peste hotare pentru a-şi măsura nivelul cu cei de afară. Încă din 2007 era în plan o etapă de viteză în coastă din Franţa, dar echipa nu a primit licenţe internaţionale. Era vorba despre renumita cursă Turckheim-Trois Épis din Alsacia, la graniţa cu Germania, care de curând a împlinit jumătate de secol de existenţă. În 2008, competiţia se va desfăşura în perioada 6-7 septembrie, iar “dezgheţul” la nivel înalt dintre FRAS şi ACR-CNAK ar putea face ca visul participării externe să devină realitate, chiar şi cu un an întârziere.

Text/foto: Mihai Dumitru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s