Interviu cu Cătălin Țuțuian: „L-am învins pe Robert Kubica”


– Povestește-ne cum ai ajuns să concurezi în cursele de monoposturi de afară?
Cătălin Țuțuian:
George Grigorescu m-a văzut prin 1997-1998 în România și m-a întrebat dacă aș dori să merg într-un campionat internațional, afară, singura problemă fiind un test de dat, de care depindea totul. I-am zis că da, doresc, însă nu numai asta era problema, aveam nevoie și de niște bani. În 1998, nu i-am avut la dispoziție, pentru că mi-a zis destul de târziu, la sfârșitul lui iunie. În 1999, am fost implicat în două campionate, și anume Campionatul Național de Karting și cel Balcanic. Eu am câștigat acele campionate și la sfârșitul anului am avut bani strânși și am plecat la teste, pe circuitul Bugatti de la Le Mans, pentru intrarea în Formula Renault Elf Campus. Am dat probele pe 12 decembrie, cu alți cinci piloți – eram programați cu trei luni înainte – și am fost cel mai rapid, deși nu mai mersesem pe o mașină de formulă. Am picat în aceeași serie cu Robert Kubica, numărul 1 în karting-ul mondial. L-a sfârșitul zilei, l-am învins pe cel mai tare kartist din lume la data aceea. M-au selectat, din cele 25 de burse oferite, eu am intrat al doilea, am semnat un contract de sponsorizare în care Elf și Renault mi-au plătit 450.000 de franci francezi din 750.000 cât costa totul. Astfel am început cursurile pe 10 ianuarie 2000 și am stat acolo un an și jumătate. Nu a fost numai un campionat, ci o intreagă școală, am învățat o profesie. La sfârșitul campionatului am făcut practică, unde am obținut diploma de profesor de pilotaj. Acolo am deprins calitățile cele mai importante la un pilot: să nu aibă frică și să scoată maximum de la materialul de concurs în condițiile cele mai rele. Acela este pilotul cel mai bun pentru că, în condiții normale, toată lumea poate să meargă la maxim măcar timp de un tur.

– Ce mentori ai avut în Franța?
C.Ț.:
În primul rând, Sebastien Bourdais și Henri Pescarolo, ei au fost mentorii acestei școli unde eu am participat. Programul nostru, al tuturor celor care eram acolo era următorul: ne trezeam la ora 7, la 7:30 eram la pistă, iar la 7:45 făcusem deja cinci tururi de circuit în regim maxim. Pescarolo era cel care ne învăța. Rulam doar câte șase pe pistă ca să poată să ne observe și să identifice greșelile, își nota greșelile la fiecare pilot, după care aveam briefing și ne explica totul. El și Bourdais, în fiecare dimineață, timp de un an de zile. Ei doi au făcut piloți din mine și din [Constantin] Răileanu cu care am fost acolo. Pe pista mică de la Le Mans, numită Bugatti, eu am și în clipa de față recordul pe tur, pentru că s-a modificat un pic virajul Chapelle și atunci nu a putut nimeni să-mi bată timpul.

– Așadar, ai petrecut acolo un singur sezon complet…
C.Ț.:
Am făcut sezonul 2000 fără trei etape și am ieșit pe locul 7. În ultimele 4 etape am ieșit de două ori pe locul doi și de două ori pe locul întâi. Pe măsură ce avansezi și câștigi, îți trebuie din ce în ce mai mulți bani. Nu e mai ușor, ci e mai greu în anul următor, pentru că îți trebuie o sumă de două-trei ori mai mare. În 2000-2001 când am revenit în Romania și am început să povestesc despre Kimi Raikkonen și Sebastien Bourdais, nimeni nu știa, nimeni nu mă ajuta. În perioada respectivă, lumea nu era pregătită să mă ajute și astfel am rămas în karting, cel mai aproape de posibilitățile mele. Dar mă bucur, pentru că respectul îl am tot timpul. M-am întors în România în 2002, am ieșit campion la clasa Biland, o clasă în patru timpi, nou-înființată pe atunci. La sfârșitul anului, am fost invitat la finala mondială, găzduita de Franța. Am realizat cel mai rapid timp pe tur din întreg weekendul și am fost premiat cu un ceas Porsche de 2.000 de dolari. În 2003 am continuat în CNK, care s-a dezvoltat, a crescut, au apărut încă două piste, cea de la Tunari și cea de la Bacău. În 2005, am alergat la 6 etape de Campionat European, unde am obținut cinci locuri întâi și un loc doi. Campionatul a avut 8 etape și n-am putut să le fac pe toate, astfel că am ieșit vicecampion european. Vicecampionul mondial din acel an a fost Andrea Benedetti, un italian care merge de 20 de ani, la fel ca mine, în karting. Cu două săptămâni înainte să iasă vicecampion mondial, la Cupa Selena Bacău, eu l-am bătut pe Benedetti cu jumătate de tur – toată lumea a văzut. Și cu același material cu care l-am bătut eu în România, de la ramă, motor etc., s-a dus și a participat în Campionatul Mondial. Eu pot să zic că aș fi făcut măcar la fel de bine ca el, dacă aș fi avut 40.000 euro ca să particip la Campionatul Mondial. Anul acesta, am participat în Grecia, la Serres, la două etape din Campionatul European de Est. La prima am terminat pe locul doi, la a doua eram pe primul loc și am abandonat din motive tehnice.

– Ce piloți astăzi celebri s-au numarăt printre foștii tăi colegi?
C.Ț.:
Am avut colegi care au ajuns în ChampCar sau în NASCAR. Pe perioada de aproape doi ani cât am stat în Franța, am cunoscut foarte multă lume: pe Danica Patrick, din IndyCar, pe Dario Franchitti. Am alergat în același weekend cu Alonso, cu Massa. Fiecare, când nu avea rândul său pe pistă stătea pe linia boxelor și vedea acolo cine e pe primul loc. L-ai văzut pe fostul meu coleg în Formula Renault Campus, Alexandre Premat? A ieșit pe locul doi la ultima cursă de DTM. Dintre pilotii actuali din GP2, îl cunosc pe Luca Filippi. Vorbesc cu el săptămânal și chiar vine de multe ori aici, la AMC Kart. Îi rezerv o cameră la hotel și ne dăm aici pe circuit. A venit de 3-4 ori până acum.

– Când ți-a fost cel mai greu în cariera ta?
C.Ț.:
Pentru mine, cel mai greu lucru a fost nu să particip în cursă, pentru că erau adversari celebri și așa mai departe. Cel mai greu lucru a fost să mă prezint la start, pentru că până să te înscrii la start, trebuie să strângi niște bani. Eu, care nu avem bani, depindeam de alte persoane să-mi dea bani, astfel că nu reușeam întotdeauna să particip. Cel mai ușor lucru în viață este atunci când sunt deja la start și trebuie să mă duelez cu ceilalți. Atunci depinde numai de mine.

– La ce sprijin poate spera în România un kartist de performanță care vrea să urce o treaptă în carieră?
C.Ț.:
Noi, kartiștii, încă ținem de ACR. Și atunci nu avem nimic. Pentru că ACR-ul doar ne ia banii, nu avem publicitate, și atunci nu avem ce să facem ca să urcăm mai departe. Federația franceză sau cea italiană ori ADAC-ul și AvD-ul în Germania, dacă participi într-un campionat al lor și devii campionul unei clase de karting îți deschid automat ușile pentru următoarea treaptă, unde ei vin cu sponsori, cu bani. La noi, nimeni nu vine să-ți dea nici măcar o sută de euro. Am ieșit vicecampion european, iar federația mi-a cerut bani, nu mi-a dat. Pentru licențe acolo, pentru deplasări ca să iau cu mine un reprezentant, a trebuit să plătesc, eu, Doru Sechelariu, Matei Mihăescu, cei șapte piloți care am fost pe plan european.

– De ce nu ai participat la Bucharest Ring 2007?
C.Ț.:
Eu n-am avut loc să mă dau. Și dacă era să mă dau, mă costa circa 2.000 euro ca să pilotez un Logan de vreo 50 de cai și câștigam o cupă și o diplomă, cum a câștigat Răileanu și n-a apărut pe nicăieri la televizor.

– Am auzit că ești din Reșița. Cum de nu te-ai lipit de echipă de viteză în coastă a celor de la UCM?
C.Ț.:
De fapt sunt din Moldova Nouă, lângă Reșița, la 100 km. În România mi se spune să demonstrez că sunt bun. Eu am obținut clasări în pole-position, am stabilit recorduri de circuit, iar la prima mea cursă de Formula Renault Campus am fost cel mai rapid pe turul de pistă, avându-i adversari pe Alexandre Premat și Oliver Pla, iar eu trebuie să le mai demonstrez ceva unora de la VTM? În România, în general, se pune problema în felul următor: în loc să se antreneze să scoată 100% din mașină, ei dau un telefon: “Hai să facem o electronică”, “Hai să-mi iau ultimul model de motor”, prin care câștigă 40-50 de cai și recuperează acele secunde. În România, oamenii nu se duc să muncească pentru secundele acelea. Acesta este adevărul!

– Sunt multe exemple recente de piloți de circuit care s-au orientat spre raliuri…
C.Ț.:
Da și să-ți povestesc ceva aici. În perioada în care am fost instructor la o școală de pilotaj din sudul Franței pe mașinile Caterham, de 150 CP și 600 kg, care bat un Porsche de 500 CP pe turul de circuit de la Ledenon, cea mai tehnică din Franța. Acolo l-am cunoscut pe tatăl lui Stéphane Sarrazin [n.r. – fost pilot de Formula 1 devenit pilot de uzină Subaru în WRC], care l-a rândul lui făcuse Formula Renault Campus, dar cu patru ani înaintea mea. Și știam de atunci că se va apuca de raliuri. Și mie îmi place raliul, dar nu m-am apucat dintr-un motiv simplu: nu am bani.

– Ai vrea să te apuci de o astfel de carieră?
C.Ț.:
În secunda asta! M-aș apuca de VTM, de raliuri, orice. M-aș duce la orice test, ca să se vada ceea ce sunt eu și de ce sunt capabil. Eu am fost capabil să-l bat pe cel mai tare om din karting la vremea respectivă, pe Robert Kubica, pot să dau orice test cu oricine, să dovedesc că sunt bun. Nu eu zic, timpul pe care îl voi scoate va zice. Un prieten mi-a trimis o serie de casete cu modul de pregătire al unui pilot de viteză care vrea să se apuce de raliuri. Un întreg proces prin care trece. Iar eu învăț în fiecare seară câte ceva. Crede-mă că doar dacă te uiți la ei înveți de zece ori mai mult decât dacă ai participa în România!

– Ai vrea să începi ca navigator?
C.Ț.:
Nu, nu vreau să încep ca navigator. Nu că nu pot. Pot, dar nu vreau. Eu învăț pentru că îmi prinde bine să le știu pe toate. Vreau să cunosc și rolul navigatorului. Pentru că niciodată un lucru învățat în plus nu-ți strică.

– Ai vreun contact cu lumea raliurilor?
C.Ț.:
Da, în primul rând cu Daniel Onoriu, care îmi este prieten de-o viață. Prin 1994-’95 ne-am cunoscut la karting. Eu aveam 12 ani, el avea vreo 16 și de atunci suntem prieteni foarte buni. În prezent, mă ocup de antrenamentul băiatului său, în vârstă de 11 ani, practicant și el al kartingului.

Interviu realizat de Mihai Dumitru

Alte articole pe aceeași temă :
Cătălin Ţuțuian este “Demonul Vitezei” (25.04.2010)

Crash Story: Beu Marinescu (20.04.2012)

Doru Sechelariu bate la ușa Formulei 1 (02.04.2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s