Sebastian Itu: „Deja au trecut zece ani?”

Aniversarea OMV Rally Team. Sebi Itu (dr.) încadrat de Mihaela Beldie și Mani Ilina

Aniversarea OMV Rally Team. Sebi Itu (dr.) încadrat de Mihaela Beldie și Mani Ilina

– Sezonul 2007 este cel de-a zecelea alături de Bogdan Marișca în CNR. Rezumă, te rog, pentru cititorii noștri care au fost pentru tine cele mai mari împliniri profesionale în acest deceniu.
Sebastian Itu:
Deja au trecut zece ani? Este foarte greu să fac un rezumat al celor mai mari împliniri. Practic, toți cei zece ani sunt o curată nebunie, o eliberare totală a stresului acumulat în jungla de zi cu zi, și nu aș putea să fac un clasament al celor mai mari împliniri. Dar, ca să nu fiu așa de succint am să încerc. Cred că în primul rând o mare și principală realizare și noroc este ca am ajuns în mașină alături de Bogdan. În 2000, pe Evo IV la Timișoara a fost prima probă specială câștigată dintr-un raliu și, mai mult decât atât, am reușit asta “împotriva“ prietenului nostru, Titi Aur. De atunci, toate etapele la care am participat au fost o adevărată încântare, culminând în 2005 cu titlul de campion național absolut, o adevărată nebunie, împlinire totală la care cred că visează și se gândește fiecare pilot care ajunge să fie infectat de acest virus numit RALLY și nu cred că doar prin cuvinte aș reuși să exprim cu adevărat ceea ce simt.

– În acești 10 ani ați câștigat împreună numeroase raliuri, un titlu național absolut, aproape două, dar ați avut și o serie de ieșiri violente în decor. Ai trăit vreun moment în care ți-ai fi dorit să nu te fi apucat de raliuri?
Sebastian Itu:
În sport este obligatoriu să pierzi și să știi să pierzi pentru ca după aceea să te bucuri cu adevărat de victorii. Cu atât mai frumoasă este victoria atunci când crezi chiar și tu că ești la pământ și reușești să te ridici și chiar să câștigi. Un asemenea an am avut și noi în 2002 după cinci abandonuri, și nu ușoare, dintre care trei consecutive din totalul de zece etape ale campionatului, practic a fost momentul nostru de cumpănă și cred că dacă atunci am fi fost lași, slabi, fără pasiune și fără caracter, eu cred că foarte greu am fi revenit. Și acum, ca o completare, îți dai seama ce a fost în sufletul nostru în 2005, când am reusit. Acum să revin la partea a doua a întrebării, NICIODATĂ! Și știi de ce? Pentru că ne place și ne place al dracului de mult!

Sebi Itu - portret

– Relația profesională cu Bogdan s-a extins și în cea privată, petreceți concedii și timp liber împreună?
Sebastian Itu:
Cred că aici am să fiu foarte scurt și cred că o să înțelegeți ceea ce vreau să spun din următoarele trei puncte: 1) Bogdan este cel mai bun prieten; 2) Petrec 50% din timp alături de Bogdan; 3) Suntem asociați în afaceri. Și ca o glumă, doar Sergiu, fiul meu, consider că este doar al meu, în rest totul este la comun.

– Stai pe scaunul din dreapta al unui pilot cu foarte mulți fani, însă și spectatorii, și mass-media de multe ori omit rolul navigatorului din ecuația succesului unui echipaj. Te-a deranjat vreodată?

Sebastian Itu: Este un subiect greu la care nu aș putea să răspund în totalitate prin câteva cuvinte. Totul ține de educație și nu de cei șapte ani de acasă, ci de educația și de știința sportului în general, despre care încerci să scrii sau să vorbesti, iar acest rol îl are în special presa. Și ca să răspund la întrebarea ta, nu m-a deranjat și nici nu cred că mă va afecta vreodată și mai mult decât atât eu nu fac acest sport pentru ca cineva să mă cunoască, ci pentru că îmi place enorm de mult. Publicitatea poate să dăuneze câteodată foarte tare, astfel că mă simt bine așa cum sunt acum.

– Într-un interviu mai vechi, Bogdan îmi spunea că, prin 1996-97, colaborarea dintre voi era prevazută ca fiind temporară, tu având ambiția de a deveni pilot. De ce ai renunțat la acel plan?
Sebastian Itu:
Ai mers vreodată cu Bogdan în mașina de curse? Poți să-ți imaginezi? Eu am reușit de la prima cursă să înțeleg că sunt mult în spate din punct de vedere pilotaj. Și ca o parenteză, să știi că nu am abandonat acest plan, iar la Harghita Rally Sprint voi evolua în calitate de pilot.

– Bogdan are reputația unui stil de pilotaj foarte agresiv. Ești cel care îl temperează atunci când situația o cere?
Sebastian Itu:
Se mai întâmplă.

– În 2004, auzeam de la tine că uneori timpii cu care echipajul vostru era creditat pe probe nu corespundeau cu cei înregistrați cu propriul cronometru în mașina de concurs. Folosești în continuare acest sistem paralel de cronometraj?
Sebastian Itu:
Întotdeauna!

– De când s-a înființat noua federație, ai mai avut îndoieli privind onestitatea timpilor pe probe?
Sebastian Itu:
Nu.

– Să ne imaginăm pentru o clipă că și în România ar fi posibil sistemul prin care navigatorul primeste în timp real timpii intermediari (“split times”) ai principalilor rivali. Ți-ar plăcea să beneficiezi de un asemenea instrument?
Sebastian Itu:
Absolut! Cred că ar fi un câștig foarte mare în economia probelor speciale.

Unul dintre primele succese: Baia Mare 2004

Unul dintre primele succese: Raliul Baia Mare 2004

– Victoria voastră cu 45 de secunde pe proba de noapte Șanta la Raliul Sibiului a fost cea mai categorică pe care am văzut-o în raliurile de la noi. Ar mai fi fost posibilă o asemenea evoluție dacă ați fi știut timpii celor din spate?
Sebastian Itu:
Timpul nostru are legătură doar cu cu ritmul nostru și de asemenea cu condițiile de cursă în care am evoluat noi. În legătură cu restul s-a comentat deja destul de mult și nu doresc să reiau eu acest subiect.

– Bogdan a împlinit 37 de ani, la fel ca tine. Cât timp veți continua la acest nivel? Ne vom întâlni și în 2017 să vorbim despre al 20-lea sezon al echipajului Marișca/Itu?
Sebastian Itu:
Probabil că dioptriile de la ochelari vor hotărî. Sigur ne vom întâlni și peste 20 de ani pe probe.

Interviu realizat de Mihai Dumitru / Foto: OMV Rally Team

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s