Interviu cu Paul Andronic


Pilotul bucureştean Paul Andronic ne-a readus în atenţie una dintre maşinile de senzaţie ale curselor de coastă din România, legendara Lancia Delta Proto. Acum cu un alt “look”, dar la fel de spectaculoasa, Integrala a demonstrat că se poate lupta în clasamentul Open şi la Grupa H cu maşini mai noi şi mai scumpe.

– Ai revenit în cursele de coastă cu o clasare pe podium la jumătatea sezonului. Ce ai făcut în tot acest timp?
În primul rând, m-am ocupat de afacerile familiei şi în al doilea rând de Lancia.

– Cum merge afacerea familiei, service-ul din Șos. Fundeni?
Volumul de muncă este mare, dar când o faci cu plăcere ai şi satisfacţii, printre picături reuşim să ne ocupăm şi de curse.

Paul Andronic

– Odată cu sponsorul, ai schimbat şi culoarea Lanciei din galbenul caracteristic (“giallo corsa”) într-un roşu aprins…
Roşu Ferrari este o culoare care întodeauna mi-a plăcut foarte tare, iar anul acesta Dumnezeu a facut ca partenerul MOTUL să fie reprezentat de culorile care îmi plac şi astfel am hotarât schimbarea.

– A suferit vreun “upgrade” bolidul tău în acest răstimp?
Da, îi poţi spune şi asa, de fapt a suferit acualizări din punct de vedere tehnic în punctele în care acest lucru era posibil, şi aici mă refer la suspensie, care a fost înlocuită cu una de ultimă generaţie, cu multiple reglaje, la motor, electronică şi, nu în ultimul rând, la transmisie. În ceea ce priveşte înfăţişarea, şi aici am încercat nişte modificări care să-i confere personalitate şi mai puternică, dacă acest lucru era posibil!

– Mai are Lancia acel “călcâi al lui Achile”? Mai rupe cutia de viteze la start, atunci când pleci în rampă, pe asfalt aderent?
Eu sper că nu, dar după cum ştii, la curse totul este posibil, oricum, noi am făcut tot ce ne stătea în putere să eliminăm această problemă, acum suntem în posesia unei transmisii mai evoluate pentru Lancia.

– Consideri că maşina încă se poate lupta pentru primul loc în clasamentul Open sau a început să îşi arate vârsta?
Eu consider că este o maşină care nu a spus încă tot ce avea de spus, o maşină a cărei modă revine în ţările din vest, care are foarte mulţi admiratori şi care indiferent de rezultatul final îţi dă satisfacţii când o pilotezi.

Lancia Delta Proto

– La ce etape anticipezi că vei fi foarte competitiv şi la care crezi că vei avea probleme?
Asta rămâne de văzut, nu îmi place să dau pronosticuri, sunt mult prea mulţi factori care pot influenţa.

– Pe cine mizezi pentru câştigarea titlului absolut la coastă anul acesta? Hora sau Onoriu?
Hora.

– Cum îţi mentii reflexele de vitezist între curse, având în vedere ca CVCR a intrat în pauză competiţională până în septembrie? Te mai antrenezi cu kart-ul pe circuit?
Cu kartul îmi place să mă antrenez, însă problema este locaţia, nu exista decât o singură pistă în Bucureşti pe care să poţi merge cu karturi puternice şi aici nu prea avem acces cu karturile proprii, de aceea am achiziţionat un EVO 9 cu care mă pot menţine în formă zi de zi.

Multumim şi succes!

Interviu realizat de Mihai Dumitru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s