Mihai Leu – Partea Leului


Sportiv împlinit, care a reuşit în tot ceea ce şi-a propus, Mihai Leu trăieşte o viaţă ca un basm modern, în care armăsarii mîncători de jăratec sînt bolizii de raliuri pe care îi pilotează.

Îi vezi figura pe panourile publicitare de pe bulevardele Bucureştiului, participă la emisiuni TV de divertisment, sau face campanie anti-fumat. Mihai Leu este un campion în Public Relations, stabilind un nou standard pentru piloţii români de raliuri în ceea ce priveşte vinderea propriei imagini.
Născut în familia multiplului campion naţional de automobilism Nicolae Leu, pe 13 februarie 1968, la Hunedoara, Mihai se îndrăgosteşte de box, sport pe care îl practică din 1977, la clubul local, Constructorul. Marea performanţă o cunoaşte însă din 1982, cînd se transferă la clubul Dinamo şi devine campion naţional de juniori timp de patru ani la rînd, fiind considerat cel mai valoros produs al generaţiei sale. În 1986, trece la Steaua şi este selecţionat în lotul naţional al României, antrenat de Dumitru Ion şi Alec Năstac. În 1987, cîştigă la Havana titlul mondial la amatori. Anul următor avea să participe, sub culorile României, la Balcaniadă, ediţia găzduită de Grecia, de unde nu se mai întoarce în ţară. Reuşeşte să plece în Germania şi se legitimează la clubul de box Bayer Leverkusen. Acolo a început să evolueze în prima divizie germană, calităţile şi valoarea lui fiindu-i imediat remarcate. La sugestia promotorilor galelor de box, a început să lupte sub numele de ring „Michael Löwe”, care nu înseamnă altceva decît o traducere în limba germană a numelui său.

Campion mondial WBO

Mihai Leu și centura WBO la categoria semi-mijlocie

Mihai Leu a adus în boxul german (considerat de specialişti prea monoton, datorită seriilor uniforme de lovituri) fantezia şi incisivitatea specifice latinilor. Pugilist de gardă normală, longilin, cu braţe şi picioare lungi, Leu-Löwe se baza pe un box în linie, cu lovituri directe, pe braţul din faţă. Lucra foarte mult cu directa şi croşeul, chiar şi upercutul de stînga, fără a excela într-o anumită lovitură. A îmbinat foarte bine talentul cu munca şi seriozitatea, reuşind să pătrundă astfel în în boxul profesionist. A avut în spate şi o structură sportivă puternică, pentru că în acest sport nu poţi urca dacă nu ai o echipă care să te susţină. La meciuri, în colţul lui Leu stătea celebrul Fritz Stunek, pe care îl vedem şi azi la galele de box din Germania. Unul dintre foştii antrenori ai echipei RDG, foarte puternică pînă în ’89, Stunek era un bun pedagog şi l-a pregătit atît la amatori, cît şi la profesionişti. În 1993, pugilistul român îşi trece în palmares prima centură de profesionist, titlul Intercontinental al Germaniei, pentru ca, la 22 februarie 1997, să obţină titlul mondial în versiunea WBO la „welter-weight” (66,8 kg – echivalentul categoriei semi-mijlocii de la amatori), printr-o decizie unanimă obţinută la puncte. Meciul disputat în compania panamezului Santiago Samaniego a fost însă şi ultimul din carieră. La capătul a 28 de meciuri fără înfrîngere la profesionişti, Mihai Leu este forţat să se retragă, din cauza unei accidentări la braţ.

Campion naţional de raliuri

După retragerea din box se dedică integral automobilismului, domeniu în care activează şi în prezent. De altfel, pe vremea cînd boxul era încă ocupaţia sa de bază (1995) a participat la Raliul Banatului, găzduit de Timişoara, la volanului unui VW Golf GTI. În 1998 a parcurs primul său sezon complet în Campionatul Naţional de Raliuri (CNR), la Cupa Ford Ka. Fără aere de vedetă, şi-a asumat rolul de ucenic în acest domeniu, trecînd gradual la maşini din ce în ce mai puternice, pînă cînd, în 2001, avea să cîştige Raliul Sibiului, cu un Ford Escort Cosworth.

Ciprian Solomon (st.) în cockpit alături de Mihai Leu

Din 2002, a făcut mare vîlvă cu un Hyundai Accent WRC (un bolid care a participat în Campionatul Mondial), în cadrul echipei oficiale a importatorului sud-coreean în România. În acel sezon de acomodare cu o maşină extrem de nervoasă, care solicită un stil de pilotaj fără greşeală, a obţinut o nouă victorie. Şi nu întîmplător, a fost vorba despre etapa unde se simte chiar ca acasă, la Hunedoara. Un an mai tîrziu, semnează un contract de sponsorizare cu o mare companie petrolieră, record pentru campionatul naţional, şi repetă victoria de la Deva. Alte două succese, la Baia Mare şi Cluj, îi aduc primul şi, pînă în prezent, singurul titlu naţional de automobilism din carieră. „Mulţi îmi spuneau acum cîţiva ani că nu voi putea să iau trei viraje cu o maşină de 300 de cai”, declara Mihai Leu în 2003. „Le-am arătat că am luat, iar un prieten de-al meu spunea că acum rămâne de văzut dacă la box pot să facă şi ei ceva!”
În 2004, retragerea constructorului Hyundai din Campionatul Mondial de Raliuri şi deteriorarea relaţiilor dintre fabrica din Coreea şi firma engleză MSD, preparatoarea maşinilor de concurs Accent WRC, face ca opţiunile sale şi ale echipei să se îndrepte către un model mai puţin performant din gama firmei, Hyundai Coupé kit-car. Reculul la capitolul material tehnic se reflectă şi într-unul sportiv, astfel încît campionul naţional en-titre nu reuşeşte să termine decît două raliuri din zece, cel mai bun rezultat fiind un loc 4.
Un an mai tarziu, schimbarea formulei competiţionale, impusă de noua Federaţie Română de Automobilism Sportiv (FRAS), a egalizat şansele în campionatul intern. La volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII MR, fostul boxer a revenit în prim-planul raliurilor, doar ghinionul împiedicîndu-l să cîştige două etape. Locul secund în Raliul Muscelului a salvat un sezon marcat de probleme tehnice şi de un start nefericit: accidentul spectaculos din proba de noapte de la Braşov, soldat cu o serie de tonouri.
În sezonul 2006, hunedoreanul a concurat pe acelaşi tip de maşină, pentru echipa UCM Reşiţa, terminînd pe locul 10 în clasamentul general al campionatului.

Familia înainte de toate

Mihai Leu în postura de team-manager (2010)

Absolvent al Institutului de Educatie Fizică şi Sport din Timişoara, Mihai Leu este în prezent asistent la Universitatea Tibiscus, din oraşul de pe Bega. Dar poate cea mai mediatizată dintre activităţile sale actuale este implicarea în politică, chiar dacă el neagă o eventuală candidatură la un post important în stat. Prioritară pentru el este viaţa de familie, alături de soţia sa Ana, de origine italiană, şi de fiul Marco (15 ani), care cochetează cu kartingul.

Text: Mihai Dumitru / Foto: Freelancer

Alte articole pe aceeași temă :
Titi Aur – Destin de pilot (24.01.2006)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s